Ce trebuie sa stii despre bolile copilariei

Sălile de clasă pot favoriza înmulțirea organismelor care cauzează boli la copiii mici. De exemplu, infestarea cu păduchi de cap este o problemă frecventă la copiii preșcolari care merg la grădiniță, copiii din școala primară și membrii familiei copiilor infestați. Evaluează-ți cunoștințele cu prezentarea noastră despre bolile care pot apărea la pacienții mici, după ce aceștia se întorc la ore.

 

Low angle view of large group of children having fun while running in nature.

1. Pediculus humanus capitis este un parazit care cauzează infestarea pruriginoasă în mod aproape exclusiv a capului, și, mai puțin frecvent, a sprâncenelor și a genelor. Acest păduche se transmite cel mai des prin contact direct cu părul unei persoane infestate. Este neobișnuit ca păduchii să se transmită prin contact cu îmbrăcămintea (de exemplu, accesorii pentru cap, eșarfe, haine) sau alte obiecte personale (de exemplu: piepteni, perii sau prosoape), folosite de o persoană infestată, iar igiena personală sau curățenia casei sau a școlii nu are legătură cu infestarea. Diagnosticul de infestare cu păduchi de cap trebuie să fie confirmat întotdeauna de personal medical instruit, deoarece părinții confundă deseori scamele cu păduchii. Cea mai bună modalitate de a confirma infestarea este identificarea ouălor de păduche, care sunt deseori situate pe firele de păr, la mai puțin de 5 mm de scalp. Coji goale de ouă se pot vedea mai departe de scalp, însă nu este nevoie ca acestea să fie înlăturate cu un pieptăn pentru ouăle de păduchi. Copiii afro-americani sunt mult mai puțin predispuși la infestarea cu păduchi de cap deoarece specia cea mai comună de păduche din Statele unite și-a adaptat dimensiunea ghearelor pentru a se putea prinde de firele de păr caracteristice altor rase. Copiii, membrii familiei și persoanele care intră des în contact cu infestări active trebuie să se trateze cu produse pediculicide.

 

2. Tinea capitis, cunoscută și sub numele de herpes al scalpului, este o infecție fungică pruriginoasă care poate apărea la orice vârstă, dar care afectează cel mai adesea copiii. De obicei, zonele afectate sunt zone rotunde, fără păr, scalpul este solzos, roșu sau inflamat. Pot apărea de asemenea febră scăzută, limfadenopatie cervicală și leziuni cu puroi (kerioane). Infecțiile cu Tinea capitis sunt contagiase și se pot transmite cu ușurință la alte persoane prin contact direct cu o zonă afectată de pe corpul persoanei infectate, prin contactul cu obiectele persoanele (de exemplu: piepteni, accesorii pentru cap, îmbrăcăminte) care au fost folosite de cineva cu herpes al scalpului, și prin intermediul animalelor de companie, în special pisici. Diagnosticul se face adesea în mod clinic și se confirmă prin utilizarea unei lămpi Wood și/sau prin rezultatele culturii. Tinea capitis se tratează cel mai eficient cu medicamente orale (de exemplu: griseofulvin, terbinafine, intraconazol), deoarece tratamentele topice pot fi îndepărtate rapid. Cu toate acestea, herpesul scalpului poate reapărea după tratament. Va trebui să se verifice prezența infecției și la membrii familiei și animalele de companie. Tinea capitis este mult mai puțin frecventă după pubertate.

 

3. Boala mână-gură-picior este o boală virală acută cauzată de un membru al genului Enterovirus; agentul etiologic implicat în majoritatea cazurilor este virusul coxsackie A tip 16, urmat de tipurile 5 și 10 ca fiind cele mai frecvent întâlnite. Enterovirusul 71 a fost, de asemenea, asociat cu epidemiile de boală mână-gură-picior. Boala mână-gură-picior afectează în mod obișnuit copiii mai mici de 5 ani, deși poate apărea de asemenea la adulți. Semnele/simptomele includ erupție cutanată, leziuni veziculare intraorale (herpangină) și  periorale (săgeată) și febră. Se transmite de la o persoană la alta prin contact direct, prin aer sau prin obiecte/suprafețe contaminate. Particulele virale pot fi găsite în saliva persoanei infectate, precum și în spută, mucus nazal, lichid conținut în vezicule și fecale. Diagnosticul se face adesea în mod clinic; dacă este nevoie, se poate confirma prin exsudat faringian și coprocultură. Nu există un tratament specific, deși îngrijirea de suport include analgezice/antipiretice fără prescripție medicală (a nu se administra aspirină copiilor) și sprayuri orale/soluții pentru clătirea gurii.

 

4. Scarlatina este o boală cauzată de una dintre cele trei exotoxine eritrogenice eliberate de streptococul beta-hemolitic grup A (GABHS); aceasta afectează de obicei copiii cu vârsta cuprinsă între 5-12 ani. O erupție cutanată cu o textură „nisipoasă” la atingere apare de obicei mai întâi pe gât și pe piept, apoi se extinde pe corp, și durează o săptămână sau mai mult; textura aspră a erupției este mai importantă pentru confirmarea diagnosticului decât aspectul său. Alte semne/simptome includ febră, faringită, frisoane, vărsături și dureri abdominale. Pot apărea depuneri formând un strat albicios pe limbă iar aceasta capătă un aspect „ca de căpșună”, de culoare roșie și neregulat (vezi slide-ul anterior). Se observă deseori descuamarea palmelor, o manifestare autolimitată prezentă în perioada de vindecare, ulterioară încheierii infecției și a erupției acute. Testul rapid streptococic poate fi negativ la 30% dintre pacienți. Dacă există suspiciunea întemeiată referitoare la prezența GABHS, va trebui realizată o cultură streptococică pentru a ghida tratamentul. Nu se administrează antibiotice doar pentru motive clinice. Cea mai mare problemă în ceea ce privește scarlatina este faptul că dacă nu este tratată, un mic procentaj de pacienți dezvoltă febră reumatică.

 

 5. Conjunctivita bacteriană este o boală frecventă la copiii care prezintă ochi roșii și inflamați. Semnele caracteristice includ vase de sânge vizibile pe scleră, piele roz în jurul ochilor și secreție mucoasă sau purulentă. Majoritatea cazurilor se vindecă de la sine, dar tratamentul antimicrobian reduce complicațiile și accelerează vindecarea. La copii, conjunctivita bacteriană este cel mai adesea cauzată de Haemophilus influenzae sau S pneumoniae. Conjunctivita cauzată de H influenzae se transmite cu ușurință în școli și acasă; este asociată cu infecțiile recurente ale căilor respiratorii superioare și cu otita medie. Diagnosticul se face de obicei prin criterii clinice. Majoritatea cazurilor de conjunctivită bacteriană se pot trata empiric cu antibiotice topice.

 

6. Varicela este o boală foarte contagioasă cauzată de virusul varicelo-zosterian. Provoacă febră, stare generală de rău, și o erupție cutanată de vezicule pruriginoase cu lichid care, în cele din urmă, se usucă formând o crustă. Varicela se transmite cu ușurință de la persoanele infectate la alte persoane care nu au fost vaccinate sau care nu au mai fost infectate niciodată, prin contact direct cu particule virale provenite din veziculele cutanate sau prin inhalarea particulelor virale provenite din tusea sau strănutul persoanelor infectate. Pacienții infectați pot transmite boala începând cu 1-2 zile înainte de apariția erupției și până când toate veziculele au format crustă, de obicei timp de 6 zile în total. Diagnosticul se poate face prin criterii clinice și poate fi confirmat prin reacția de polimerizare în lanț (PCR) – izolarea virusului varicelo-zosterian în leziunile cutanate. Tratamentul presupune de obicei îngrijire de suport. Cea mai bună modalitate de a preveni varicela este vaccinarea, care în prezent se administrează copiilor cu vârsta cuprinsă între 12-15 luni, urmată de o doză de rapel la vârsta de 4-6 ani. Incidența varicelei a scăzut considerabil de la apariția vaccinului pentru această boală.

 

 7. Rujeola (pojar) este o boală respiratorie extrem de contagioasă care se transmite prin contactul cu o persoană infectată și prin tusea și strănutul acesteia. Virusul rujeolei poate rămâne activ și contagios până la 2 ore în aer sau pe suprafețe. După expunere, perioada de incubație durează 7-14 zile. Pacienții dezvoltă apoi un prodrom de febră mare (adesea mai mare de 40°C) cu triada clasică de tuse, coriză și conjunctivită. După câteva zile, semnul Koplik se poate dezvolta pe mucoasa bucală în jurul orificiului canalului Stenon sau pe palatul moale. Confirmarea de laborator include detectarea anticorpului specific rujeolei imunoglobulină (lg) M și a ARN-ului virusului rujeolic prin reacția de polimerizare în lanț (PCR) în timp real. Tratamentul implică îngrijire de suport și vitamina A orală. Utilizarea la scară largă a vaccinului împotriva rujeolei a dus la o reducere de peste 99% a cazurilor de rujeolă în Statele Unite. Cu toate acestea, această boală rămâne una dintre principalele cauze de deces la copiii mici la nivel mondial, după encefalita progresivă și pneumonie.

 

8. Oreionul este o boală virală contagioasă, însă benignă. Majoritatea pacienților infectați sunt relativ asimptomatici; semnele/simptomele includ câteva zile cu dureri musculare, durere de cap, febră, stare generală de rău și anorexie, urmate de umflarea bilaterală a glandelor parotide (săgeți). Complicațiile grave sunt foarte rare, dar înainte de dezvoltarea și administrarea de rutină a vaccinului, oreionul era cauza principală de surzire la copii. Până la 50% dintre copiii cu oreion au meningită aseptică relativ asimptomatică, însă encefalita este rară. Diagnosticul se face de obicei în mod clinic, iar tratamentul constă în îngrijire de suport. Este relevant faptul că în prezent, majoritatea cazurilor de parotidită, nu sunt cauzate de virusul oreionului, ci de enterovirusuri; așadar, diagnosticul diferențial trebuie luat în considerare.

 

9. Meningita meningococică este o formă de meningită bacteriană cauzată de Neisseria meningitidis, asociată deseori cu o erupție purpurie caracteristică. Transmiterea de la persoană la persoană are loc prin intermediul micilor picături respiratorii, deseori de la un purtător asimptomatic. Simptomele meningitei bacteriene pot apărea rapid, de obicei în următoarele 3-7 zile de la expunerea la o persoană infectată. Un copil care suferă de meningită prezintă, de obicei, un aspect bolnav, este letargic și are febră și dureri de cap. Alte semne/simptome includ senzație de greață, vărsături, rigiditatea gâtului, fotofobia și starea mintală alterată. Investigațiile includ puncție lombară cu examinarea lichidului cefalorahidian, culturi de sânge și lichid cefalorahidian, teste de aglutinare și reacție de polimerizare în lanț (PCR). Meningita meningococică este o urgență medicală și se tratează cu antibiotice. Boala este mortală în 50% din cazuri dacă nu este tratată. Chiar și cu tratament prompt, mortalitatea este de 5-10%. Există trei tipuri de vaccinuri disponibile pentru prevenirea acestei boli.

 

10. Streptococii beta-hemolitici de grup A (GABHS) sunt cauza cea mai frecventă a faringitei bacteriene. Deși oricine poate face o infecție în gât cauzată de streptococi, aceasta este mai frecventă la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani. Pacienții prezintă semne/simptome bruște la 2-5 zile după ce au intrat în contact cu secrețiile nazale sau saliva unei persoane infectate. Semnele/simptomele pot fi ușoare sau severe și includ durere în gât, febră, eritem faringian cu exsudate ocazionale, greață și stare generală de rău. Investigațiile includ un test rapid streptococic și cultură de exsudat faringian. Testele de detectare rapidă a antigenului pentru GABHS sunt diagnostice dacă sunt pozitive, deoarece specificitatea acestor teste este de 98-99% (adică 1-2% din rezultate sunt fals pozitive); cu toate acestea, sensibilitatea este de numai 70% (adică 30% din rezultate sunt fals negative). Așadar, este necesară realizarea culturilor pentru orice test cu rezultate negative.

Copilul tău cu care dintre aceste boli s-a confruntat?